Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 22 august-4 septembrie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, prima zi va debuta cu o vreme călduroasă, apoi maximele diurne vor scădea treptat, de la o medie regională de 32 de grade, până la 26 de grade în data de 25 august. În intervalul 26 – 30 august, vremea se va încălzi, până la o medie de 32 de grade. Apoi temperaturile maxime vor marca o scădere treptată. Temperaturile nocturne vor scădea în intervalul 23 – 26 august de la o medie de 18 grade, până la 15 grade, apoi, până în data de 31 august, vor crește cu aproximativ 2 grade. Până la finalul celei de a doua săptămâni, minimele nocturne vor ajunge din nou la o medie de 15 grade. Local vor fi averse în intervalul 22 – 25 august, iar în celelalte zile ale celor două săptămâni, probabilitatea de apariție a ploilor va fi foarte redusă.
LA MUNTE În primele 4 zile ale intervalului, temperaturile maxime nu vor avea modificări semnificative şi se vor situa la o medie de 18 grade, apoi vor creşte spre medii în jurul a 20 de grade, în perioada 28 august – 1 septembrie, după care vor marca o scădere uşoară. Temperaturile minime vor avea în medie valori de 12 grade, exceptând nopţile din perioada 24 – 27 august şi 3 – 4 septembrie când vor fi la medii de 9…10 grade. Luni, 22 august şi marţi, 23 august, vor fi averse pe arii relativ extinse, local însemnate cantitativ. Ploi slabe şi pe spaţii restrânse vor apărea şi în restul intervalului, în special în zilele de 24 și 25 august, precum şi în perioada 30 august – 4 septembrie.