Firma care se ocupă de organizarea Festivalului verii, nu a stabilit încă artiștii naționali care vor ajunge la Botoșani. Viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că vor susține concerte Ansamblul Stejărelul, dar și Orchestra Filarmonicii Botoșani. De asemenea, nu va fi foc de artificii din lipsă de buget.
”Așteptăm din partea colaboratorului nostru propunerea în ceea ce privește artiștii, ca să putem completa acest eveniment. O să mai fie trupe și artiști locali, pentru că acest lucru nu implică un buget din partea municipalității, pentru că după cum știți bugetul pentru acest eveniment în ceea ce privește fondurile publice este zero”, a menționat Cosmin Andrei.
În jur de patru-cinci comercianți mari din țară vor asigura produsele tradiționale la festival, respectiv mici și bere.
Festivalul verii se va desfășura în perioada 9-11 septembrie, în Centrul Vechi.