Amenzi usturătoare date de comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor comercianţilor de băuturi răcoritoare şi sucuri. În urma unui control realizat săptămâna trecută la 30 de agenţi economici, zece au fost găsiţi cu abateri, fiind aplicate cinci avertismente şi cinci amenzi contravenţionale în valoare de 21.000 lei.
Comisarii de la Protecţia Consumatorului au constatat că produsele nu îndeplinesc condiţiile de păstrare, dar au găsit și sucuri expirate.
”Amenzile au fost date pentru produse expirate, fiind retrași de la comercializare 25 de litri de suc, dar și pentru nerespectarea condițiilor de depozitare”, a declarat Mirel Rogalschi, comisar șef adjunct în cadrul CJPC Botoșani.