Campanie de finanţare deschisă de Prefectură pentru pompierul maratonist

iulian rotariu- asteptat in gara -botosaniCampionul botoşănean Iulian Rotariu se pregăteşte de Ultramaratonul „Atacama Crossiing 2016”, ce va avea loc în luna octombrie în Deşertul Atacama din Chile. Nu a mai participat nici un român la competiţia internaţională ce se va desfăşura  în zona cea mai aridă din lume, la peste 4000 m altitudine, iar botoşăneanul se declară a fi “pregătit fizic şi mental să ocupe un loc meritoriu, bazat fiind pe bunele rezultate obţinute anul acesta la ultramaratonul din deşertul Gobi, China, respective locul IV în lume şi Locul I la categoria de vârstă (40-49 de ani).”

like facebookPentru a se putea înscrie şi pentru a avea asigurate toate cele necesare, campionul nostru are nevoie, însă, de un buget minim în valoare de 3.300 de euro şi 3.700 de dolari americani. Aceasta pentru că taxa de înscriere, pe care trebuie s-o plătească până pe 15 august este de 3.700 de dolari americani, în timp ce transportul, echipamentul şi necesarul de subzistenţă în cele 8 zile de deşert se ridică la peste 3.300 de euro.

Pentru colectarea acestor fonduri prefectul Dan Nechifor lansează o campanie  adresată tuturor botoşănenilor ce doresc să-şi susţină campionul care va alerga şi de această data în spirit caritabil – pentru sprijinul Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism din Botoşani.

Pompierul maratonist Iulian Rotariu a deschis două conturi în care să se poată face donaţiile, acestea fiind  RO30BTRLEURCRT0357479301 – pentru euro şi RO80BTRLRONCRT0357479301 – pentru lei.

“Îi rog pe toţi cei care vor să fie alături de copiii cu autism, dar mai ales de un campion cu suflet mare, care ne-a făcut onoarea să ne reprezinte şi să ne aducă acasă rezultate mai mult decât spectaculoase, să facă o donaţie. Ştiu că avem în judeţ oameni darnici şi solidari, sper, doar, ca acest mesaj să ajungă la urechile lor, ca să-i putem ţine pumnii campionului şi în această nouă competiţie.”, este mesajul prefectului Dan Nechifor.

Palmaresul lui Iulian Rotariu:

2016

* Finala I.G.S.U. Piatra Neamt – aprilie 2016, locul II la 1500m, si locul I la 4000m

*Crossul Tineretului, organizat de DJST Botosani, locul I la categoria +25ani

*Ultramaratonul 4Deserts Gobi March, iunie, locul IV la general, locul I la categoria de varsta. 

2015

* Finala I.G.S.U. Ramnicu Valcea – aprilie 2015, locul I la 1500m, si locul I la 4000m

* Finala M.A.I. Brasov – mai 2015, locul II la 1500m si locul I la 4000m

* Crossul Verii Botosani – iunie 2015, locul I.

* Maratonul Piatra Craiului – montan- locul VI – M.A.I. 43 km., octombrie 2015

* Campionatul Balcanic Cross M.A.I. – Atena Grecia, octombrie 2015, 8 km, locul I – echipa Romaniei

* Ecomaratonul Moeciu de Sus, mai 2015, montan, locul 12 la categorie de varsta

* 1000 Balkan Charity Challenge, noiembrie 2015, 420 km Sofia (BG), Bucuresti, singurul roman care a terminat intreaga distanta de alergare, caritabil (Asociatia Parintilor copiilor cu Autism din Botosani)
* Ultramaratonul Via Maria Therezia 98 km, alergare montana, Locul I la categ.+35 ani.

2014

* Maratonul Saharei (International), perioada 21-28.02.2014, Tindouf – Algeria, proba de maraton 43 km

Locul 12 la Open-general 3’31’’20 (record al Romaniei la acest maraton +40°C, alergare pe dune si nisip)

* Finala IGSU Atletism si Cross – Rm.Valcea 07-09.2014

Locul I – proba de Cross 4000m

            Locul I – Proba de alergare 1500m

* Crossul Jandarmeriei – Botosani, mai 2014

Locul I – categorie de varsta 25-45 ani

*Finala M.A.I. – Atletism si Cross – Cluj-Napoca, iunie 2014

Locul II – proba de cross 4000m,

            Locul III – proba de alergare 1500m

* Ultra-Maratonul Bucegi7500, International- 98 km – 7500m –diferenta de nivel, iulie 2014, alergare montana

Locul 18 – echipe (200 echipe) 26h

* Semi-Maraton Via Maria Thereza – Bistrita – Pasul Tihuta, august 2014, alergare montana

Locul III – Open General (200 concurenti)

* Ultra-Maratonul Ciucas X-Trail, International, septembrie 2014, 105 km, alergare montana

Locul 25 – (400 concurenti) 20h

*Maratonul Piatra Craiului, octombrie 2014, International, alergare montana

Locul 6 – M.A.I.

            Locul 15 – Open General (700 concurenti) 4’36’’

 

2013

* Maratonul zăpezii

Locul IV open general, timp 3’32’’35’’’

Locul I categoria de vârstă 30-40 ani

* Crosul Jandarmeriei, februarie

Locul I categoria de vârsta peste 20 ani

* Eco Maraton (1100 participanţi din 21 ţări)

Locul 20 open general

Locul 16 la categoria de vârstă 30-39 ani, timp 4’32’’40,2’’’

* Finala M.A.I. Constanţa (concurs naţional)

Locul IV, 400 m

* Bucegi 7500 Rută – 98 km

Locul 27 (34 ore)

* Crosul Sf. Gheorghe Botoşani

Locul I – la categoria de vârstă peste 30 ani

* Crosul Tineretului, Botoşani

Locul I – la categoria de vârstă

* Super Maraton “Pe aici nu se trece” – 46 km

Locul I – open general, 4’41’’12’’’

*Maratonul Piatra Craiului, octombrie 2013, International, alergare montana

Locul I – M.A.I.

 

2012

* ECO Maraton (internaţional) – Braşov, Moeciu de Sus, 42 km, 2300 + diferenţă de nivel pozitivă, 7 mai 2012,

Locul 19  open general

Locul 13 la categoria de vârstă, timp 4’38’’04’’’

* Bucegi 7500 – 40 BBY + 750m diferenţă de nivel pozitivă, 45 km, 19-22 iulie

Locul 8, timp 10’08’’

* Crosul Jandarmeriei, Locul II

* M.P.C

Locul 24 – open general, timp 4’52’18’’’,

Locul 10 – la categoria de vârstă

* Maraton Nordul Modovei – Cai de Vis

Locul 1 la categoria de vârstă 30 – 39 ani, timp 1’17’00’’’

Locul 4 pe cluburi – ARN

 

2011

* Crosul Jandarmeriei, 04 aprilie 2011 – Locul II

* Maraton Nordul Moldovei – biciclete – tură scurtă (24 km), 30 aprilie 2011

Locul 6 – open general pe tara

Locul 3 – categorie de vârstă

Primul din Botoşani care a terminat tura scurtă, Timp: 1’11’’13’’’

* Maraton Piatra Craiului (marathon internaţional), 1 octombrie 2011 – 42,195 km

Locul 31 – open general, timp 5’6’’1’’’

Locul 12 – categorie de vârstă

Locul 4 – M.A.I.

Sursa> comunicat Instituția Prefectului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *