Președintele Consiliului Județean are dubii în privința studiilor unor angajați din cadrul instituției, drept pentru care și-a propus să facă o verificare. Șeful CJ vrea să știe dacă funcţionarii au studiile necesare postului pe care îl ocupă.
”Nu aș vrea să avem surpriza ca la nu știu ce compartiment de investiții sau de urbanism să găsim profesori de arabă, să zicem. Nu am deocamdată informații dar bănuiesc că sunt și nu aș vrea să se întâmple lucrul acesta. Dacă e pe profesie și își face treaba chiar nu am nicio problemă„, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.
La fel vor fi evaluaţi și şefi din Consiliul Judeţean, dar şi de la instituţiile subordonate.