Persoanele care doresc să depună cereri pentru prelungirea sau reluarea concediului de creștere a copilului și plata indemnizației lunare se pot adresa, începând de vineri, 1 iulie 2016, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Botosani.
Legea nr. 66/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevede, începând cu data de 1 iulie 2016:
o Limita minimă a indemnizaţiei crește la 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 1.063 lei (salariul minim este 1.250 lei), față de 600 lei în prezent;
o Limita maximă a indemnizației este eliminată, aceasta urmând să fie calculată la 85% din veniturile nete realizate;
o Suma suplimentară pentru gemeni/multipleți sau pentru situații de suprapunere crește la 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 1.063 lei (salariul minim este 1.250 lei), față de 600 lei în prezent;
o Stimulentul de inserție se stabileşte la 50% din indemnizația minimă.
Mai mult, reluarea drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului se face începând cu drepturile lunii iulie 2016 dacă cererea împreună cu actele doveditoare se depun în perioada 1 iulie – 1 august 2016, inclusiv.
În cazul în care acestea se depun după data de 1 august 2016, plata indemnizaţiei se face începând cu data depunerii cererii, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
De asemenea, cererile noi pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, a stimulentului de inserţie, a sprijinului lunar şi a alocaţiei de stat pentru copii se depun în continuare (împreună cu actele doveditoare) la primăria localităţii de domiciliu.
ATENȚIE!
o Reluarea drepturilor de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului se face începând cu luna iulie 2016, dacă cererea și actele doveditoare se depun în perioada 1 iulie – 1 august 2016, inclusiv.
o Persoanele care depun cerere în perioada 1 iulie – 22 iulie 2016 pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului și plata indemnizației lunare vor putea beneficia de plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 în luna august 2016.
o Persoanele care depun cerere în perioada 23 iulie – 1 august 2016 pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului şi plata indemnizației lunare vor putea beneficia de plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 în luna septembrie 2016.
- Dacă cererea și actele doveditoare se depun începând cu data de 2 august 2016, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului se face începând cu data depunerii cererii, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
- Transmiterea cererii si actele doveditoare pentru prelungirea/ reluarea concediului de crestere a copilului si plata indemnizatiei se pot transmite
- – prin e-mail, în format scanat: botosani_icc@mmanpis.ro sau
- -prin posta cu specificatia pe plic ”prelungire/reluare drepturi ICC” sau
- Adresa postala: Calea Nationala nr. 85, Botosani, CP: 710048 sau
- -direct la sediul/ghiseul Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala Botosani
- Adresa: Calea Nationala nr. 85, Botosani( parter Camera 6).
- Telefon: 0231 536726
- PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL
- Luni si Miercuri: 8.30-18.00
- Marti, Joi si Vineri: 8.30-16.00
Sursa: comunicat AJPIS Botoșani