Deputatul PNL Cristian Constantin Roman a donat joi o cantitate de 600 de litri de apă îmbuteliată pentru bolnavii internați la Sanatoriul Podriga. Donația a fost făcută la cortul special montat în acest sens de Instituția Prefectului, în curtea Cercului Militar Botoșani.
Unitatea medicală de la Podriga este subiectul unui mare scandal, după ce a rămas fără finanțare din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate din cauză că Direcția de Sănătate Publică nu a mai acordat autorizație de funcționare, motivând că sursa de alimentare cu apă nu este conformă. La Sanatoriul de la Podriga sunt internate în jur de 70 de persoane cu probleme psihice, pentru care în acest moment statul nu mai asigură nici un fel de resurse necesare supraviețuirii acestora.
“Este revoltător cum birocrația din anumite instituții ajunge să aibă un efect negativ atât de direct supra existenței unor persoane neajutoarate. Problema va trebui rezolvată totuși instituțional, însă până atunci i-am sugerat domnului prefect această soluție, care până la urmă este un exercițiu de solidaritate cetățenească. Cantitatea de apă pe care am donat-o eu astăzi asigură necesarul sanatoriului pentru o sptamană. Am văzut că și alți botoșăneni au reacționat la această inițiativă, donând apă sau alimente, motiv pentru care le mulțumesc și eu pentru gestul făcut”, a declarat deputatul Cristian Roman.
nu cumva ai dus vin si rachiu ??