Prezenţă de peste 100% la o secţie de votare din judeţul Botoşani, unde numărul de persoane care au votat este mai mare decât cel înscris în listele permanente.
Potrivit statisticilor, la secţia de votare 397 din localitatea Gorovei- comuna Văculeşti au votat 29 de persoane, cu toate că numărul alegătorilor din sat este de 28.
Practic, la vot au ieşit 21 din cei 28 de locuitori din Gorovei. Lor li s-au adăugat şapte dintre membrii Biroului electoral al secţiei de votare şi un călugăr de la Mănăstirea Gorovei, cu drept de vot în localitate.
Astfel, procentul a ajuns la 103,57%.