Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani și ai Comisariatului Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu participă miercuri, în piața Constituției din Bucuresti, la o acțiune amplă de protest alături de aproximativ 1000 de persoane din cadrul MMAP, GNM, ANPM, APM si ARBDD, pe fondul nemulțumirilor cauzate de inechitățile salariale dintre funcționarii publici din cadrul aceluiași minister.
Manifestarea este generată și de protestele spontane care au avut loc în luna aprilie, a neimplicării și nesoluționării revendicărilor sindicale de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor pentru eliminarea inechităților salariale.
”Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019, angajaţii din domeniul protecţiei mediului sunt remunerați în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar. Având în vedere responsabilităţile autorităţilor de mediu se impune modificarea grilei de salarizare a personalului propriu al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului (APM), Gărzii Naționale de Mediu (GNM) şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD), prin alinierea la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Gărzii Forestiere, instituție din subordinea MMAP”, se arată într-un comunicat al APM Botoșani.