Oferta PMP pentru Primăria municipiului Botoșani

banner PMPPartidul Mișcarea Populară informează cetățenii municipiului Botoșani că tratează cu toată responsabilitate perspectiva participării la actul de guvernare locală, după data de 05 iunie 2016.

Constatând că, în această campanie electorală, cei doi competitori politici care au condus până acum administrația locală excelează prin contre reciproce (de altfel aceasta a fost atmosfera generală în ultimii patru ani !), noi ne facem datoria de a ne prezenta proiectele și pe noi înșine.

La primărie, ne prezentăm cu Mihai Țâbuleac, care a fost senator și președinte al Consiliului județean Botoșani și a făcut dovada atât a seriozității cât și a eficienței.

La Consiliul municipal Botoșani, am propus o echipă de oameni noi, specialiști în diferite domenii de activitate. Remarcabilă este implicarea unui număr mare de economiști, cei mai mulți foarte tineri.

Prioritățile noastre pentru municipiul Botoșani sunt :

 

  • Deblocarea proiectului privind reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu” și finalizarea lucrărilor la acest obiectiv.
  • Finalizarea lucrărilor privind construcția Parcului de agrement „Cornișa”.
  • Asigurarea infrastructurii corespunzătoare (apă, canalizare, gaz metan, asfaltare, iluminat, salubritate) pentru toate locuințele din municipiu, atât cele centrale cât și cele periferice.
  • Continuarea procesului de consolidare și reabilitare a centrului vechi al municipiului Botoșani, corelat cu dezvoltarea bazei de locuințe sociale.
  • Accesarea fondurilor europene în scopul promovării unui program de trecere la un alt sistem de transport public local, prin înlocuirea tramvaielor cu autobuze electrice.
  • Rezolvarea unei probleme care nu a preocupat pe nimeni până în prezent, respectiv cea referitoare la igienizarea subsolurilor blocurilor de locuințe.
  • Modernizarea și dotarea unităților spitalicești.
  • Construirea a cel puțin două creșe în zonele cele mai populate ale municipiului Botoșani.
  • Reabilitarea edificiilor culturale sau cu statut de monument istoric, prin accesarea de fonduri europene (Biserica „Sf. Gheorghe”, Colegiul Național „A.T. Laurian”, Teatrul pentru copii și tineret “Vasilache”).
  • Promovarea unui program de finanțare concretă a zonei metropolitane Botoșani, cu scopul de a atrage investiții și de a crea locuri de muncă.

Publicitate electorală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *