Co-președintele ALDE, Daniel Constantin, l-a atacat, vineri, pe candidatul PNL la Primăria Botoșani, Cătălin Flutur. Fostul ministru al Agriculturii, care a fost prezent la Botoșani cu prilejul lansării candidaților ALDE la alegerile locale din 5 iunie, a spus că Flutur are tupeu să candideze pentru un nou mandat la Primăria municipiului Botoșani.
”Mă uit și văd ce se întâmplă și în județul dumneavoastră, fără să vorbesc de parlamentari. Vorbesc de Cătălin Flutur, cel care a fost primarul municipiului și care astăzi vine cu un tupeu de nedescris în fața electoratului să spună că este bun să revină încă o dată în fruntea acestui oraș, în condițiile în care a fost unul din cei care au sprijinit în 2010 un guvern care a redus pensiile și salariile. Asta a făcut Cătălin Flutur și probabil asta vrea să facă în continuare prin creșterea puterii administrative locale pentru PNL , de fapt pentru PDL. Și în județul dvs, ca de aaproape toate județele din țară, astăzi PNL nu mai este PNL ci PDL. Astăzi oamenii lui Traian Băsescu conduc PNL”, a spus Daniel Constantin.
El a apreciat faptul că în echipa ALDE Botoșani au fost cooptate pe liste și femei.
te-am apreciat dle ctin dar vad ca ai ajuns si tu o lepra,sa-ti fie rusine,hotilor.