Antrenorul FC Botoşani a susţinut, joi dimineaţă, o conferinţă de presă înaintea meciului cu FC Voluntari. Leo Grozavu a menţionat că nu vrea să intre într-un război al declaraţiilor, după ce adversarii de vineri au făcut nişte declaraţii optimiste.
„Am văzut, dimineaţă, că cei de la Voluntari sunt foarte optimişti. Eu pot spune doar că avem o partidă importantă, sunt trei puncte puse în joc care ne dau posibilitatea să ne desprindem de zona periculoasă. Nu vreau să fac un război al declaraţiilor sau un război psihologic. Sper ca jucătorii să demonstreze pe teren, că suntem echipa mai puternică, mai vioaie, care la final se va bucura de cele trei puncte. Mi-e greu să spun dacă este un avantaj sau dezavantaj pentru noi faptul că ei şi-au schimbat antrenorul. De obicei schimbarea tehnicianului este pe termen scurt un şoc pozitiv. Pe de altă parte, schimbarea antrenorului poate să îşi pună în timp amprenta asupra jucătorilor. Pe moment este un şoc, vedem dacă va fi pozitiv sau negativ. Important este capacitatea jucătorilor. Meciul cu Voluntariul poate fi considerat ca o finală ţinând cont de diferenţa de puncte din clasament. Suntem două echipe care ne luptăm pentru menţinerea în liga I. Ţinând cont de ultimile etape, întradevăr este o finală”, a declarat Leo Grozavu.
Meciul dintre FC Botoşani şi FC Voluntari se va disputa, vineri, de la 20.00 pe stadionul Municipal.