Sute de credincioși iau parte, sâmbătă, la slujba de Sfântul Gheorghe oficiată la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul Botoșani de Înalt Prea Sfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Participarea înaltului prelat este prilejuită de faptul că Sfântul Gheorghe este patronul spiritual al municipiului Botoșani.
La slujbă participă, de asemenea, prefectul Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu și primarul Ovidiu Portariuc.
În timp ce unii credincioși au asistat la slujbă, alții s-au rugat la moaștele Sfântului Gheorghe și cele ale Sfântului Mina, care au fost aduse, vineri, la Botoșani, fiind depuse în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe.