Marţea neagră:  Un primar pentru istorie

Dacă n-aş fi convins sută la sută că ni se serveşte gaura mare şi rotundă a unei gogoaşe electorale, aş băga oarecum în seamă ultima declaraţie a primarului referitoare la centrul vechi. Din păcate pentru el, aşa cum … „Moscova nu crede în lacrimi” (un film sovietic din anii 80 considerat  unul  dintre vârfurile cinematografiei ruseşti) nici Botoşaniul nu mai crede în nimic din ce se latră şi se guiţă în anii electorali.

Oricât elan şi oricâtă voinţă stahanovistă ar avea, e limpede că declaraţia lui este o fantasmagorie menită să adoarmă un electorat care timp de aproape patru ani i-a aşteptat în zadar demarajul gospodăresc  concretizat din păcate, doar prin delegări de sarcini, critici ale „grelei moşteniri” sau excursii în ciclul de emisiuni ”Să ne cunoaştem planeta!”.

Nu, categoric nu putem înghiţi gogoaşa numită ”reabilitare centru vechi”! O gogoaşă pe care, din păcate, niciun primar postdecembrist nu a putut, nu a vrut sau nu a ştiut să ne-o servească aşa cum este normal, ca pe un desert delicios. Pentru că asta ar fi putut să fie zona cea mai spectaculoasă a oraşului care îşi va avea pe vecie numele aureolat de lumina Luceafărului.

Imaginaţi-vă pătratul străjuit de statuie, plin cu terase, anticariate, librării, chioşcuri de presă, magazine de suveniruri şi antichităţi şi multe, multe florării…

Imaginaţi-vă zeci sau sute de porumbei în jurul statuii, un foişor-scenă în care muzicieni de toate genurile să susţină miniconcerte, portretişti concentraţi asupra unui chip bălai de copil sau  a unei codane cu pletele-n vânt, expoziţii în aer liber  ale unor  artişti plastici locali sau vânzători de baloane  şi vată pe băţ, asaltaţi de prichindei gălăgioşi…

Nu-i aşa că orice musafir care ar poposi în Botoşani şi-ar îndrepta paşii către un asemenea colţ de rai?

Nu-i aşa că centrul vechi ar deveni un obiectiv turistic de importanţă majoră pe harta capătului de ţară abandonat de „Miticii”  dâmboviţeni?

Nu-i aşa că organizarea zilelor oraşului într-un asemenea decor idilic ar face ca sărbătoarea să atragă mulţi oameni străini de cetate?

Fără îndoială, aceste întrebări au un unic şi clar răspuns : DA!  Din păcate, în centrul vechi nesiguranţa convieţuieşte într-un concubinaj sordid cu mizeria, fiecare trecător prin zonă iuţindu-şi paşii pentru a lăsa cât mai repede în urmă stratul de coji de seminţe, minicazinourile rupestre de jucat zaruri sau privirile pofticioase de portofele ale … „mobilierului” uman din prejma statuii.  Şi tot din păcate, repet, niciun primar nu a fost în stare să dea strălucire bijuteriei arhitectonice numită atât de … anost, ”Centrul vechi”. Aş fi înţeles neştiinţa sau neputinţa lor dacă pe perioada mandatului nu ar fi vizitat alte meleaguri şi nu s-ar fi înfrăţit sau … încuscrit cu fel de oraşe sau cartiere.

Din păcate, au văzut destule pieţe, oraşe şi capitale europene pe banii noştri dar nu s-au gândit nici măcar o clipă că piaţa lor de acasă, cea în care de 1 Decembrie îşi pun măştile fariseice de buni români, ar putea căpăta o altă faţă.

Una peste alta, Centrul vechi, cu pricepere, voinţă şi putinţă ar putea fi reabilitat dar în niciun caz de locatarul actual al clădirii cu turn, care a bâlbâit-o, bulibăşit-o  şi   bâjbâit-o rău de tot  cu Teatrul şi Cornişa, ambele proiecte – grandioase şi generoase – aduse la viaţă cu forcepsul după multe cezariene nereuşite. Ambele proiecte asumate şi nu iniţiate, dar îndepărtate cu ani lumină de la termenele iniţiale (şi normale!) de finalizare şi văduvite de finanţările europene.

Edilul care va reuşi să transforme Centrul vechi din cloacă în tabloul idilic imaginat mai sus, va rămâne cu siguranţă în istorie. Din păcate, în ziua de astăzi rar mai găseşti oameni mânaţi de un asemenea ideal!