Campania electorală face victime la propriu, după ce un bărbat a murit, duminică, la lansarea candidatului unei primării. Este vorba despre un bărbat, de 41 de ani, ce era prezent la lansarea candidatului Aneta Gireada. Acesta se afla la masa dată de oamenii politici, în cadrul Memorialul şi la un moment dat s-a înecat cu un mic.
Un cadru medical ce era la faţa locului a încercat să îl salveze, au fost chemate şi două ambulanţe, însă nu s-a mai putut face nimic.
„Dintr-o dată a căzut la pământ.Este posibil să fi fost o asfixiere mecanică. Am reuşit să eliminăm o parte din acel mic, însă în acea vânzoleală ce s-a creat acolo, nu am reuşit mai mult. La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă precum şi un echipaj SMURD şi s-au aplicat manevre de resuscitare, însă nu s-a mai putut face nimic”, a declarat Lia Temciuc, asistent medical ce a fost la faţa locului când s-a întâmplat totul.
Deputatul Verginel Gireadă, soţul primarului din comună, susţine că bărbatul nu a fost invitat la manifestare, însă nici nu a fost scos afară când a venit. Potrivit acestuia bărbatul era în stare de ebritate când a venit la manifestare şi a mâncat un mic, însă s-a înecat.