Copiii romi care locuiesc în Parcul Tineretului au renunțat la școală după cazul de îmbolnăvire cu Hepatita A. Semiramida Balan, consilier pe problemele romilor în cadrul Instituției Prefectului Botoșani, a declarat că părinții și-au retras copiii de la Școala 2, după cazurile de hepatită, de frică să nu contamineze infecția.
”Din 323 elevi, 133 sunt de etnie romă, iar 24 dintre aceștia sunt cu cerințe educaționale speciale. Din 1 februarie 2016, când au fost diagnosticate primele cazuri de hepatita A în Școala 2, elevii romi ai acestei școli nu au mai frecventat cursurile, părinții motivând că pericolul de îmbolnăvire, de contaminare cu virusul este iminent, fapt ce-i determină să abandoneze școala sau să aștepte anul școlar viitor când se va redeschide Școala 3”, a precizat Semiramida Bălan.
Ea a spus că locuințele sociale din parcul Tineretului sunt în stare avansată de degradare și pun în pericol sănătatea publică și sănătatea chiriașilor.