FOTO Jandarmi botoșăneni avansați în grad de Ziua Jandarmeriei. Cine sunt aceștia

Ziua Jandarmeriei Române Manifestările festive dedicate sărbătoririi a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române au adus, luni, 4 aprilie, oaspeţi de seamă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

Cei prezenţi au ţinut să mulţumească pentru invitaţia făcută, dar şi pentru modul în care jandarmii îşi fac datoria faţă de cetăţean şi faţă de societate.

like facebookActivitatea s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor cu care jandarmii botoşăneni cooperează în executarea misiunilor specifice.

Cu această ocazie, pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, 5 subofiţeri au fost avansaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad, prin ordin al Inspectorului General al Jandarmeriei Române, după cum urmează:

– în gardul de plutonier adjutant – plutonierul major Cojocariu Gheorghe şi plutonierul major Ţivlică Ionuţ;

– în gradul de plutonier major – plutonierul Achiţei Gheorghe, plutonierul Ignat Mihai şi plutonierul Simionescu Victor.

Tot  prin ordin al Inspectorului General al Jandarmeriei Române, 1 ofiţer şi 4 subofiţeri au fost recompensaţi cu ,,Mulţumiri” .

De asemenea, 154 de jandarmi au fost recompensaţi prin ordin al şefului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani – colonel Marin Lupu, după cum urmează:

–    Cu ,,mulţumiri”: 9 ofiţeri şi 77   maiştri militari şi subofiţeri;

–    Cu ,,felicitări”: 14 ofiţeri şi 53 de subofiţeri.

Activitatea desfăşurată luni încheie seria manifestărilor prilejuite de sărbătorirea împlinirii a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, prin opis domnesc, de către Grigore Alexandru Ghica – domnitorul Moldovei.

Ziua Jandarmeriei Române 04.04.2016 116

Ziua Jandarmeriei Române 04.04.2016 068

 Ziua Jandarmeriei Române 04.04.2016 047

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *