Organizaţia PSD Botoşani susţine decizia centrală a Partidului Social Democrat de ieşire de la guvernare, ca urmare a crizei politice provocate cu premeditare de către Traian Băsescu, prin intermediul lui Emil Boc.
Prin aprobarea deciziei de revocare a ministrului Dan Nica, preşedintele Traian Băsescu şi Partidul Democrat Liberal au confirmat că nu şi-au dorit nici un moment să evite această criză politică, a cărei miză este controlul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu scopul de fraudare a viitoarei campanii electorale prezidenţiale.
De aceea, Organizaţia PSD Botoşani adresează un apel către societatea civilă şi toate organizaţiile neguvernamentale din judeţ, din ţară şi din străinătate să monitorizeze cu maximă atenţie alegerile prezidenţiale, pentru prevenirea unui furt electoral de proporţii.
Dincolo de aspectele electorale, decizia lui Traian Băsescu reprezintă un act politic iresponsabil care impinge Romania intr-un haos instituţional, cu doar citeva zile inainte de declanşarea celui mai amplu protest de muncă din ultimii ani.
"Acesta este semnul alienării politice a lui Traian Băsescu. La noi in judeţ şi peste tot in ţară au loc proteste de muncă, iar in citeva zile vom avea cea mai mare grevă din ultimii ani. Şomajul e in creştere, iar oamenii nu işi mai primesc salariile. Cursul valutar o ia razna. Economia e in faliment. Iar in tot acest timp, singura grijă a lui Traian Băsescu a fost să scoată PSD-ul de la guvernare, ca să işi poată face de cap in campania electorală", a afirmat preşedintele PSD Botoşani, senatorul Gheorghe Marcu.
Organizaţia PSD Botoşani consideră, de asemenea, că Traian Băsescu a marcat intr-un mod nefast istoria recentă a Romaniei, prin provocarea unei lungii serii de convulsii politice, sociale şi instituţionale pe toată durata mandatului său.