Vineri, 25 martie, a avut loc la Iași manifestarea aniversară a posturilor de televiziune Tele Moldova Plus și Prima Tv Iași. În cadrul acesteia, au fost premiate 15 personalități ale regiunii Moldovei, care s-au remarcat în ultimii ani la nivel național și internațional.
Ștefan-Răzvan Bălăucă, elev al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani, a primit premiul de excelență pentru rezultatele obținute la olimpiadele și concursurile din țară și de peste hotare.
Invitată la eveniment, Mihaela Huncă, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, a felicitat tânărul laureat, mulțumindu-i în numele instituției pe care o conduce. ”Cu riscul de a-l conceptualiza, trebuie să recunosc faptul că Ștefan capătă aspectul unei cărți de vizită a învățământului botoșănean actual. Includerea sa, astăzi, alături de personalități cu multă experiență, pe lista excelenței moldave, este încă un argument că drumul greu al performanței reale, unanim recunoscute, aparține doar celor dispuși la sacrificii și muncă”, a declarat Mihaela Huncă.