Un medic de familie din județul Botoșani este anchetat de o comisie mixtă a Direcției de Sănătate Publică și Casei Județene de Asigurări de Sănătate, după ce a fost reclamat pentru lipsă de la serviciu. Duminica trecută, medicul trebuia să asigure asistență la centrul de permanență, însă două persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale și au trecut pe la centru au găsit ușa încuiată.
Rudele unui pacient au sunat la 112, pentru că acesta se simţea foarte rău. Familia a fost direcţionată, până la sosirea ambulanței, către centrul de permanenţă, pentru ca medicul de familie să evalueze cazul şi să stabilizeze pacientul, însă acolo au găsit ușa închisă.
Peste câteva ore o altă femeie din zonă a acuzat dureri puternice în zona toracelui, medicul nefiind de găsit nici de această dată la cabinetul de asistenţă medicală permanentă.
Pentru că medicul a motivat că în acel moment se afla la o altă urgență medicală, reprezentanţii comisiei vor trebui să stabilească dacă lipsa medicului de la centrul de permanenţă a fost sau nu justificată.
”Există o sesizare la DSP cu privire la acest aspect, dar în prezent nu putem face mai multe precizări, pentru că este o anchetă în desfăşurare”, a declarat medicul Silvana Tudorache, directorul DSP Botoşani.
Medicul reclamat primește lunar peste 2.500 lei pentru serviciile prestate în centrul de permanență.
sper ca doctorul de care vorbiti sa nu fie cel din avramenipentru ca prea mult nu sta pe la dispensar,ce noroc are acesta de maria si alina