Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în intervalul 21 martie-3 aprilie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, în primele două zile, valorile diurne, în medie de 11…12 grade, vor fi mai ridicate decât cele normale în această perioadă. În zilele următoare, temperaturile maxime vor scădea, până spre o medie regională de 6 grade, pentru ca după data de 25 martie vremea să se încălzească semnificativ, până spre maxime în jurul a 18 grade.
Dacă în prima săptămână media regională a temperaturilor minime se va situa în jurul pragului de 0 grade, sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie vor aduce valori medii pozitive, de până la 4…6 grade. Între 21 şi 24 martie, temporar se vor semnala precipitaţii, ploi în primele două zile, apoi şi lapoviţe şi ninsori, cu un maxim al acestora în jurul datei de 23 martie, când cantităţile de apă înregistrate vor fi însemnate. După data de 25 martie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi relativ redusă.
LA MUNTE În prima săptămână regimul termic diurn va oscila, în medie, între 0 şi 4 grade, cu cele mai scăzute valori în 24 şi 25 martie, apoi vremea se va încălzi şi va ajunge la sfârşitul intervalului până la valorii medii de 9…10 grade. Pe parcursul nopţilor se vor înregistra minime preponderent negative, de până la -7…-6 grade şi, abia la începutul lunii aprilie, acestea vor deveni uşor pozitive. În intervalul 21-25 martie vor fi precipitaţii, predominant ploi la început, apoi mai ales ninsori, cu un maxim al acestora în jurul datei de 23 martie, când se vor semnala pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor fi însemnate. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 29 martie.