Magistratii revin, de joi, in salile de judecata, dar vor refuza sa participe la procesul electoral

Judecatorii din Botosani au decis, miercuri dupa amiaza, reluarea partiala a aactivitatii in salile de judecata, pentru a evita, astfel aglomerarea cu dosare nesolutionate. Ei pun, in acest mod, capat unei parti a protestului declansat luna trecuta, insa nu au intentia de a renunta definitiv. Adunarea Generala a Magistratilor a decis reluarea activitatii de judecata, a relatiilor cu publicul si a activitatii la Registrul Comertului, insa vor refuza in continuarea sa faca parte din Biroul Electoral Judetean la alegerile prezidentiale. Magistratii au declansat, luna trecuta, proteste, in semn de nemultumire fata de subfinantarea sistemului si fata de reducerea salariilor in sistem prin noua lege a salarizarii personalului bugetar.