Mihai Ţabuleac: „Cred că reproşurile celor de la Protecţia Copilului trebuie indreptate către reprezentanţii Guvernului”

Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, in subordinea căruia se află sectorul de asistenţă socială şi protecţia copilului, a declarat luni că pe plan local a făcut toate eforturile ca luni la rand să asigure plata salariilor celor circa 1.200 de angajaţi. Practic, la nivel local nu mai există bani care să fie direcţionaţi către DGASPC. "Autorităţile centrale nu au răspuns pozitiv nenumăratelor noastre solicitări prin care am arătat că de la inceput acestui sector i s-au alocat fonduri insuficiente, iar autoritatea administrativpă judeţeană a făcut tot ce s-a putut pentru a asigura o continuitate pentru plata muncii prestate in această instituţie. In ceea ce mă priveşte cred că reproşurile ar trebui indreptate mai puţin către CJ care a demonstrat că a rezolvat in nenumărate randuri situaţia şi a ajuns la limită şi mai mult către reprezentanţii Guvernului pentru că de acolo a venit eroarea alocării necorespimzăroare a fondurilor pentru acest an şi tot de acolo trebuie să vină şi corecţia", a declarat Ţabuleac. Timp de patru luni şi jumătate, Consiliul Judeţean a tot făcut ajustări in bugetul propriu şi a plătit salariile la DGASPC, insă bani nu mai sunt pe plan local. Pentru asigurarea salariilor pană la finele anului este nevoie de circa 120 miliarde de lei vechi.