Direcţia Silvică Botoşani a lansat, marţi, „Luna plantării arborilor”, o campanie de împăduriri care se va desfăşura în perioada 15 martie- 15 aprilie.
Potrivit directorului Gheorghe Rusu, Direcţia Silvică Botoşani are ca obiectiv, în acest an, efectuarea de împăduriri integrale pe 110 hectare în urma tăierilor rase în fondul forestier de stat şi 15 hectare într-un fond forestier privat unde există un contract de administrare.
De asemenea, se vor face completări în plantaţii, urmare a pierderilor normale şi a celor cauzate de calamităţile naturale (seceta ) din anul trecut. Este vorba de un program anual 167 ha, din care 142 ha în plantaţii în fond forestier şi 25 ha plantaţii în teren degradat.
Totodată, se vor efectua lucrări de refaceri plantaţii calamitate integral anul trecut. Este un program anual de 31 ha, din care 11 ha în plantaţii în fond forestier şi 20 ha plantaţii în teren degradat, toate prevăzute a se executa în această primăvara.
Tot în această primăvară se vor face completări într-un fond forestier privat cu contract de administrare, plus regenerări naturale în suprafeţe de pădure în care s-au efectuat tăieri definitive. Este un program anual de 100 ha, programul pentru această primăvară fiind de 15 ha.
Suprafeţe mai mari de împăduriri în această primăvară sunt în special în suprafeţele de pe care s-au exploatat arboretele de molid afectate de uscare în masă precum şi unele terenuri degradate cumpărate de către D.S. Botoşani .
Faţă de anii trecuţi, programul la regenerarea pădurii din anul trecut şi din acest an a crescut semnificativ ca urmare a uscării în masă a arboretelor de molid (cca 600 ha)