Guvernul a aprobat peste 50 de amendamente dintre cele depuse de grupurile parlamentare la proiectul Legii Educaţiei Naţionale. Unul dintre amendamentele acceptate stabileşte finanţarea, de către stat, a grădiniţelor şi invăţămintului obligatoriu, clasele I-X, inclusiv pentru instituţiile de invăţămint particulare acreditate, pe principiul "finanţarea urmează preşcolarul sau elevul. Un alt amendament se referă la componenţa consiliului de administraţie al şcolii, care va cuprinde o treime cadre didactice, o treime reprezentanţi ai autorităţilor locale şi o treime reprezentanţi ai părinţilor. Consiliul de administraţie al şcolii va alege directorul, ca parte a procesului de descentralizare. Directorul şcolii nu va putea să facă parte dintr-un partid politic pe durata mandatului, astfel incit "actualii directori care sunt membri de partid au termen 45 de zile pentru a opta intre funcţia de director şi cea de membru de partid", a precizat purtătorul de cuvint al Guvernului. In plus, persoanele care ocupă o funcţie de demnitate publică nu pot exercita nici una dintre funcţiile de conducere din cadrul universităţii şi trebuie să aleagă intre cele două funcţii. Potrivit unui alt amendament, proiectele planurilor de şcolarizare pentru toate unităţile de invăţămint din aria geografică proprie vor fi aprobate pe baza unor analize de nevoi, realizate de consiliile locale, in ceea ce priveşte opţiunile elevilor pentru o unitate de invăţămint sau alta, evoluţiile demografice, situaţia spaţiilor de şcolarizare şi a surselor de finanţare. Programele şcolare vor acoperi maxim 75% din numărul de ore alocat disciplinelor, urmind ca 25% din ore să fie alocat cadrului didactic pentru individualizarea modului de predare, profesorul putind, astfel, să se focalizeze pe elev şi pe nevoile lui de invăţare. Obligaţia de a frecventa invăţămintul obligatoriu de 10 clase, la forma de zi, incetează la 18 ani. In acelaşi timp, pentru copiii şi tinerii capabili de performanţe deosebite vor fi create programe educative care să le respecte particularităţile de invăţare.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Călin Georgescu a dat în judecată statul pentru că a desecretizat documentele care au dus la anularea alegerilor
10 decembrie 2024...
- FOTO Accident! Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-un gard
10 decembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- Atenție la ce mesaje transmiteți! Un bărbat a fost săltat de poliţişti pentru mesaje antisemite postate pe TikTok. „Eu sunt muntean, sunt demn, uitaţi-vă la mine”
9 decembrie 2024...
- Percheziții la omul de afaceri care a finanțat campania lui Călin Georgescu cu un milion de euro
7 decembrie 2024...
apetrans
- FOTO Accident cu 32 de persoane! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
5 decembrie 2024...
- Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un bărbat a fost sancționat pentru că a depășit numărul
4 decembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- Tragedie de Ziua Națională a României! Un polițist de 38 de ani a fost găsit împușcat în cap
1 decembrie 2024...
- Incident la vot. Preşedintelui unei secţii i-a căzut un dulap în cap
1 decembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- Post scos la concurs de o instituție publică din Botoșani. Se cer studii superioare!
14 decembrie 2024...
- FOTO Studenta eminentă din Botoșani, care s-a stins la 24 de ani, condusă, astăzi, pe ultimul drum
14 decembrie 2024...
- ”Am livrat porumbul, dar nu mi-au dat banii!” Fermierul din Botoșani cu mari probleme financiare din cauza achizitorului!
14 decembrie 2024...
- Doi tineri din Botoşani acuzaţi de tentativă de omor. Au bătut crunt un bărbat în scara unui bloc. Au fost trimişi în judecată
14 decembrie 2024...
- FOTO Primele 26 de microbuze achiziționate prin PNRR au ajuns la școlile din județul Botoșani. Vezi în ce comune!
14 decembrie 2024...
- FOTO & VIDEO Pur și simplu adorabili! Prichindeiii din grădinițele din Botoșani s-au întrecut în colinde, urături și dansuri specifice sărbătorilor de iarnă
14 decembrie 2024...
ddd
- FOTO Trei profesoare din Botoșani au avut parte de o experiență inedită la Budapesta. „Ne-am dat seama că rolul nostru se extinde dincolo de predare”
14 decembrie 2024...
- Primăria Cristești primește bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean pentru reabilitarea școlii distruse de incendiu
14 decembrie 2024...
Anunturi
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
14 decembrie 2024
- Comunicat de presă: „Digitalizarea firmei TECO CRIS PROJEKT”
13 decembrie 2024
Modern Calor
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
13 decembrie 2024
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
12 decembrie 2024
- Anunț prelungire apel de selecție nr. 4/2024 pentru Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
6 decembrie 2024
- Anunț finalizare proiect „Investiții productive în cadrul societății comerciale LIKE ICE OF SRL ”
4 decembrie 2024
- GAL Codrii de Aramă anunță lansarea sesiunii de cereri de proiecte pentru Măsura M6.A.1/6A
2 decembrie 2024
- Anunț GAL Codrii Herţei lansare apel de selecție: -nr. 4/2024 pentru Măsura 2, -nr. 4/2024 pentru Măsura 3, -nr. 8/2024 pentru Măsura 5, -nr. 2/2024 pentru Măsura 7
21 noiembrie 2024