Presedinte PNL, Crin Antonescu: Cred că Legea educaţiei, in forma propusă de guvern, nu aduce reforma aşteptată

Domnule Crin Antonescu, aţi fost profesor, inainte de a fi om politic. La acest moment, in Romania are loc poate cea mai intensă dezbatere pe tema reformei in Educaţie, din ultimii 20 de ani. Cum priviţi această situaţie?

Nu am avut o dezbatere despre reforma Educaţiei, ci o luptă de orgolii in interiorul Guvernului, şi intre preşedinte şi ministru. Fiecare a decretat că propunerile sale sunt mai bune. in final, s-a ajuns la un compromis politic, nu la o lege care să reformeze sistemul de educatie. Este elocvent faptul că premierul susţine că actualele legi sunt bazate pe proiectul Miclea, cind in realitate, o privire sumară asupra propunerilor asupra cărora s-a căzut de acord in Guvern arată că aproape 90% dintre ele aparţin ministrului Andronescu. Legea pe care guvernul Boc işi asumă răspunderea este, de fapt şi din păcate, Legea Andronescu. Cele citeva principii liberale din proiectul Miclea care au fost incluse in această lege sunt corupte de restul prevederilor, birocratice şi lipstite de viziune. Dar se pare că domnul Boc nu a aflat că-şi asumă răspunderea pe legea Andronescu. Sau, mai rău, nici nu-l interesează. Pe oamenii aştia nu ii interesează ce conţin legile, ci numele pe care il vor purta.

Aveţi deci obiecţii de fond la Legea educaţiei, şi nu doar cea de principiu, legată de faptul că Guvernul doreşte să-şi asume răspunderea, ignorind Parlamentul?

Cred că Legea educaţiei, in forma propusă de guvern, nu aduce reforma aşteptată. Dimpotrivă, este un mare pas inapoi. Este lipsită de viziune, de conţinut. Condamnă educaţia la mediocritate, prin intoarcerea la o abordare supercentralistă. Este o lege care suprareglementează sistemul de educaţie, ca pe vremea comuniştilor. Elevii şi părinţii sunt ignoraţi. Ministerul Educaţiei şi Inspectoratele continuă să joace rolul de planificatori. Elevii sunt din nou cobaii PSD şi PDL. Vor fi supuşi la examinări nesfirşite, care nu-i vor ajuta, nu vor accentua competiţia şi nu vor inlătura fraudele. Legea nu creează in niciun fel premisele şi mijloacele ca educaţia să fie corlată cu nevoile pieţei muncii.

Remarc apetenţa acestui Guvern pentru politizare. in momentul in care inspectorii generali şi primarii- care sunt oameni politici sau numiţi politic- se implică in numirea de conduceri in şcoli, facem un pas inapoi. Ce garanţii avem că soţia, sora sau verişoara primarului nu vor obţine diferite posturi de conduceri in şcoli, doar pentru că sunt ruda cuiva? Niciuna. Educaţia timpurie este total neglijată, ori, acolo construim apetenţa copilului pentru şcoală. Neglijarea acestei probleme este crucială in sensul stimulării decalajului dintre mediul urban şi rural. Incă un exemplu: in lista liceelor vocaţionale se prevede infiinţarea de licee de informaţii, ordine publică şi securitate. Este o iniţiativă absolut orwelliană. Nu există nicăieri in lume, cred că nici in Coreea de Nord, licee de miliţieni şi spioni. Nu putem accepta aşa ceva. Ne vom trezi că minorii sunt folosiţi, legal, ca informatori. Şi sunt multe altele.

Ce propunere aveţi, faţă de situaţia creată de guvern prin asumarea răspunderii?

Este inacceptabil ca o majoritate parlamentară de 70% să işi angajeze răspunderea pe un domeniu atit de important. Reforma in Educaţie nu este un joc de ping-pong intre domnii Geoană şi Băsescu. Avem insă un preşedinte al Senatului care ignoră total importanţa unei instituţii pe care o conduce, de frică să nu il alunge PDL de la guvernare. Oamenii aceştia tranzacţionează Educaţia pentru a rămine la putere. Cerem retragerea pachetelor de legi, negocieri reale intre guvern şi partenerii sociali şi dezbaterea in parlament a acestor legi.

Sunteţi pesimist in legătură cu reformarea invăţămintului romanesc?

Nu sunt niciodată pesimist. Intotdeauna cred că se poate, doar să se dorească. Problemele invăţămintului romanesc nu au insă legătură doar cu nişte legi. La fel de importante sunt statutul profesorilor sau modul in care incurajăm copiii să vină la şcoală, cum ii ajutăm să aibă acces la Educaţie. Ca om, ca fost profesor şi ca politician, mi-e ruşine cind văd cum sunt trataţi profesorii astăzi. Bătuţi, scuipaţi, umiliţi de tot felul de şmecheri. Mă intreb cum domnilor Băsescu, Geoană şi Boc nu le este ruşine să stea faţă in faţă cu profesorii, după imensa minciună privind majorarea salariilor, imensa minciună prin care au ajuns la putere? Mai mult, după ce au păcălit profesorii, acum aruncă ii păcălesc şi pe elevi şi pe părinţi. Ce altceva decit o păcăleală este promisiunea că statul va cheltui 500 de euro pentru fiecare elev?

Ca fost profesor, sunt trist cind ştiu că zeci de mii de copii care nu au acces la educaţie aşa cum ar trebui să aibă. Nu se dau fonduri pentru manuale, pentru rechizite din ani in Paşte. Guvernul PNL este acuzat că a cheltuit prea mulţi bani cu şcolile. A ajuns să fie mai importantă organizarea de petreceri pe bani publici decit reparaţia unei şcoli. Mă doare, pentru că am fost profesor şi la ţară şi sunt incă multe locuri in care lucrurile nu s-au schimbat după 20 de ani. Eu cred că putem vorbi despre reforma educaţiei şi despre egalitate de şanse doar atunci cind ultimul copil din cel mai sărac sătuc din Romania va avea acces la educaţie.

Cum vedeţi dumneavoastră reforma Educaţiei?

Principiul pe care trebuie să se bazeze reforma educaÅ£iei este autonomia instituÅ£iilor şcolare faţă de corpul administrativ şi politic, la nivelul autorităţilor centrale, cit şi locale. EA nevoie de autonomie financiară la nivelul fiecarei instituÅ£ii de invăţămint. in viziunea mea, in programul meu insist pe creşterea competitivăţii şi adaptării sistemului EducaÅ£ional la nevoile elevului, pentru viitorul său. Şcoala romanească trebuie să funcÅ£ioneze, in sfirşit, in slujba elevului. Noi trebuie să stimulăm capacităţile intelectuale ale copiilor, să ii ajutăm să le placă şcoala, să işi folosească abilităţile. Trebuie ca ceea ce ce invaţă să le fie util in viaţă, indiferent că aleg să fie tinichigii sau filozofi.

Candidaţi la alegerile prezidenţiale. Veţi aborda extins tema Educaţiei?

Nu se poate altfel, iar eu cind vorbesc despre Educaţie, mă refer şi la invăţămint şi la cei şapte ani de acasă. Nu vă aşteptaţi de la mine să mă prezint in campanie din postura omului care le ştie pe toate. Nu asta trebuie să fie un preşedinte. Un preşedinte trebuie adune in jurul său oameni care sunt foarte competenţi intr-un domeniu sau altul. Trebuie să ştie să facă acest lucru. Nu au existat şi nu există preşedinţi atoateştiutori.

Inainte de toate, candidez insă pentru că eu, ca mulţi alţii, consider că ceea ce s-a intimplat in ultimii cinci ani in această ţară, din postura mandatului incredinţat preşedintelui nu a fost bine, corect sau onest.

Candidez pentru că nu vreau ca in următorii cinci ani, oamenii corecţi, simpli, de bună-credinţă şi cu bun-simţ din această ţară să se retragă intr-o carapace, să nu mai aibă un cuvint de spus. Eu pe aceşti oameni vreau să ii reprezint, pe cei care doresc o Romanie normală. Iar intr-o Romanie normală primul lucru trebuie să fie domnia bunului simţ.