Un bărbat aflat în comă de gradul III a fost transportat, sâmbătă după-amiază, cu un elicopter SMURD la Clinica de Neurochirurgie din Iași.
Ioan Hanganu, de 79 de ani, din Vorniceni a fost diagnosticat cu un hematom intraparenchimatos (o inundare cu sânge a creierului), apărut cel mai probabil ca urmare a unui traumatism cranio- cerebral.
Pentru că starea de sănătate a bătrânului era gravă, medicii de la Spitalul din Botoșani au decis să îl transfere la Iași.