Un tânăr a provocat, duminică seară, un scandal puternic într-o benzinărie din oraşul Săveni, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru potolirea acestuia. Totul s-a întâmplat în benzinăria Cristal din Săveni, acolo unde un bărbat aflat sub influenţa alcoolului, a adresat injurii şi a ameninţat personalul de serviciu, dar şi pe un tânăr aflat în incinta staţiei cu acte de violenţă, încercând să îl lovească pe acesta din urmă.
Lucrătorii benzinăriei au sunat la 112, iar un echipaj de jandarmi ajuns la faţa locului l-au imobilizat pe agresor. Scandalagiul avea asupra sa şi un cuţit, de care a fost deposedat.
Tot scandalul a început într-un bar din localitate, unde între agresor şi tânărul respectiv a avut loc un schimb de replici. Tânărul s-a îndreptat spre benzinărie pentru a se întâlni cu angajaţii pe care îi cunoştea şi l-a sunat pe agresor, cerându-i socoteală pentru injuriile pe care acesta i le-a adresat ceva mai devreme şi indicându-i locul unde se află.
Agresorul s-a deplasat la benzinărie, primul lucru pe care l-a făcut fiind să-l lovească cu capul în zona feţei, după care personalul de serviciu a intervenit şi l-a scos afară.
În acel moment, scandalagiul a scos un cuţit, de care însă a fost deposedat într-un moment de neatenţie de către personalul staţiei, care ulterior s-a retras în clădire până la sosirea jandarmilor.
Agresorul a refuzat să dea relaţii cu privire la cele întâmplate, iar oamenii legii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,lovire şi alte violenţe” şi ,,tulburarea ordinii şi liniştii publice”.