Două propuneri de inchidere a unor unităţi de alimentaţie publică in Săveni, in urma controlul dispus de prefect

Raportul final al celei de-a treia comisie constituită in baza ordinului prefectului pentru controlul unităţilor de alimentaţie publică şi a staţiilor de taxi in ceea ce priveşte depăşirea nivelului de zgomot şi tulburarea liniştii publice a ajuns pe masa reprezentantului Guvernului in teritoriu, Cristian Roman. Controalele au fost efectuate de reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ai Gărzii de Mediu şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Au fost efectuate 42 de controale, in 10 din ele mergand echipe mixte şi 32 au fost făcute de serviciul specializat al IPJ. In total au fost verificate 65 de obiective, 30 in echipe mixte şi 35 de serviciul specializat al IPJ. Trei din cele 65 de obiective sunt staţiide taxi iar celelalte 62 sunt unităţi de alimentaţie publică.

"Aceste activităţi s-au derulat preponderent pe perioada nopţii şi in cele 62 de unităţi de alimentaţie publică se inscriu şi discotecile. La unele din ele a fost necesară determinarea nivelului de zgomot. Pentru incălcarea legislaţiei s-au aplicat o serie de sancţiuni contravenţionale, au fost şase avertismente şi 20 amenzi in valoare de 8.800 de lei. De asemenea s-au făcut două propuneri de inchidere a unităţilor de alimentaţie publică pentru depăşiri repetate a nivelului de zgomot şi tulburarea liniştii publice, ambele din Săveni", a declarat prefectul Cristian Roman