Masinile de marfa parcate in zona Pietei Centrale, ridicate cu Politia Comunitara

Un număr de noua agenţi au participat la sfirşitul săptăminii la acţinea de ridicare a autoutilitarelor aflate in parcarea Comaliment din Piata Centrala. Au fost ridicate trei şi blocate nouă autoturisme, fiind sancţionate cu această ocazie noua persoane. Este vorba de comercianţii care isi vind marfa din maşini şi lasă autoutilitarele permanent in parcarea Comaliment blocind parcarea spre nemulţumirea riveranilor.

"Persoanele in cauză au fost incunoştiinţate incă din luna mai că se află in ilegalitate. Deşi au fost sancţionate la actele normative privind comerţul in alte zone decit cele precizate de administraţia pieţei au continuat să parcheze şi să işi vindă marfa din maşini", a declarat dirctorul executiv adjunct al Poliţiei Comunitare Ioan Onuţu.

Pentru că sancţiunile cu amendă pentru comerţ nu au dat rezultatele scontate la sfirşitul acestei săptămini s-a luat măsura ridicării maşinilor de marfă parcate neregulamentar. O parte din comercianţi au fost prezenţi la acţiune recunoscind fapta.