Poliţiştii au reuşit să îi indentifice pe cei care au ucis, duminică seară, 15 câini în localitatea Cerviceşti.
Este vorba despre trei bărbaţi, unul dintre ei fiind Ionuţ Gireadă fostul administrator al comunei Mihai Eminescu, dar şi nepotul primăriței Aneta Gireadă și al deputatului Vertginel Gireadă. Acesta este vânător şi deținea o armă pe care polițiștii i-au ridicat-o.
Vineri seară, Ionuț Gireadă şi-a luat doi prieteni, un alt vânător şi unul fără a avea permis de port armă, şi au început să tragă în câinii din satul Cervicești şi împrejurimi.
Cei trei s-au ales cu dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă, fără drept, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept şi practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive.
Nu mai dezinformati lumea, acolo au fost doar trei caini care au fost impuscati legal, in extravilan cu autorizatie de combatere valabila la data respectiva si totul s-a intamplat joi 18 02 si nu vineri, asa pentru cultura voastra generala .Poteras ala are ciuda pe unul dintre cei invinuiti care din greseala avut o relatie extra conjugala cu nevasta-sa . de aici toata raca si in plus ala umbla cu cainii si atv-ul la branconaj . verificati sursele mai bine