Zero lei pentru Botoşani pe latura de asigurare a funcţionării primăriilor, dar şi pentru sectorul de asistenţă socială, in urma rectificării bugetare

Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, a declarat joi, că din informaţiile pe care le deţine, in urma rectificării bugetare de la finele săptămanii trecut judeţului Botoşani nu s-au dat bani pentru funcţionarea in continuare a primăriilor sau pentru salariile de la Protecţia Copilului. "Sumele care s-au introdus totuşi prin această rectificare se pare că vizează doar invăţămantul preuniversitar, dar incă nu s-au făcut nominalizări pe judeţe, ci s-a dispus ca acestea să se facă de către minister, prin hotărari de Guvern. Este din punctul meu de vedere trist că nu s-au alocat bani pentru sprijinirea sectorului de asistenţă socială şi protecţia copilului precum şi pentru a asigura funcţionarea corespunzătoare a primăriilor pană la finele anului. Eu mă aşteptam ca aceste lucruri să intre in discuţie şi să ne dea posibilitatea să fim relaxaţi in ceea ce priveşte ducerea la bun sfarşit a activităţii", a declarat Mihai Ţabuleac. A?

Acesta a precizat că tot pe plan local vor fi nevoiţi să găsească soluţii, mai ales că toate primăriile aşteptau sume cat de mici pentru a nu-şi inchide porţile lunile viitoare. "Incepem să ne obişnuim cu faptul că autorităţile centrale au mai mult plăcerea de a hotări mai degrabă cu privire la normări, la scheme de personal şi ne lasă pe noi cei din administraţia judeţeană şi locală să rezolvăm problema finanţării. Am avut o discuţie cu reprezentanţii DGFP pentru a căuta, pentru a intinde la maxim aceste căutări pe surse locale. Ne bazăm pe faptul că anul acesta totuşi am avut o bună incasare in ceea ce priveşte veniturile, cotele defalcate pe impozitul pe venit şi cred că in următoarele două trei zile DGFP va putea să ofere date certe privind centralizarea incasării pană la incluisv luna august. Dacă stăm bine vizavi de proiecţia anuală, atunci o să incercăm noi aici, chiar dacă va fi puţin, să găsim nişte surse pentru primării", a spus Ţabuleac.