In urma unei indelungi analize am luat decizia de a renunţa la calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal. Am activat in Partidul Naţional Liberal, in cadrul organizaţiei Darabani, judeţul Botoşani din anul 1999, avand, pe rand, calitatea de consilier orăşenesc, consilier judeţean, deputat şi actualmente senator.
In cadrul PNL am avut următoarele funcţii:
- 2001 – 2007, vicepreşedinte Biroul Permanent Teritorial al PNL Botoşani;
- februarie 2007 – martie 2007, preşedinte interimar Biroul Permanent Teritorial al PNL Botoşani;
- martie 2007 – aprilie 2009, preşedinte ales al Biroului Permanent Teritorial al PNL Botoşani (in urma Conferinţei Judeţene din 25 martie 2007).
Am luat decizia de a demisiona din partid in semn de protest faţă de acţiunile de disoluţie a Partidului Naţional Liberal Botoşani (excluderea nestatutară a peste 30 de preşedinţi de organizaţii locale, excluderea a peste 20 de consilieri locali, 2 viceprimari, 1 primar, 2 consilieri judeţeni), nerespectarea Statutului PNL şi a Legii Partidelor Politice, dar şi din spirit de solidaritate cu cei afectaţi de aceste decizii şi de indiferenţa manifestată de conducerea centrală a Partidului Naţional Liberal faţă de evenimentele relatate
In acelaşi timp, privind evoluţia situaţiei politice din Romania, derapajul partidelor politice şi evoluţia acestora spre a se constitui in adevărate mafii politice interesate de prăduirea banului public şi nu de guvernarea acestei ţări şi de bunăstarea acestui popor, consider că este momentul impunerii pe scena politică a unor independenţi, a unor profesionişti care n-au făcut şi nu fac parte dintr-un sistem relaţional de tip mafiot şi care să nu aibă alţi şefi decat pe Dumnezeu şi pe oamenii pe care ii reprezintă.
In urma deciziei de a demisiona din Partidul Naţional Liberal, voi activa in Senatul Romaniei ca senator independent, prezentandu-vă problemele cu care se confruntă botoşănenii şi romanii, incercand să găsim impreună soluţii pentru acestea.
Dacă Sorin Oprescu va hotări să candideze ca independent pentru preşedinţia Romaniei şi dacă Domnia sa va considera că are nevoie de sprijinul meu in campania electorală din nordul Moldovei voi pune intreaga mea capacitate de muncă in sprijinul acestei campanii.