O femeie s-a trezit fără apartament după a dat peste un fals agent imobiliar. Luminiţa Horodincă s-a întâlnit, în urmă cu şase ani, cu un agent imobiliar pentru a-şi scoate la vânzare apartamentul numai că femeia nu şi-a închipuit că persoana din faţa sa nu este agent imobiliar ci un escroc.
Bogdan Furtună, presupusul angajat al agenţiei, i-a cerut femeii documentele de pe apartament şi apoi a pus-o să semneze în alb un presupus contract cu agenţia în vederea includerii apartamentul în portofoliul firmei.
Numai că semnătura în alb avea să ăi aducă numai probleme proprietarei. Falsul agent imobiliar a completat pe foia semnată de femeie un act de vânzare cumpărare în fals între proprietară şi el, actul fiind antedatat. Astfel, femeia s-a trezit cu o somaţie privind evacuarea apartamentului şi atunci a început calvarul.
A depus plângere la poliţie şi a reuşit să demnonstreze în urma anchetei falsul făcut de Bogdan Furtună. Bărbatatul a fost condamnat, la începutul anului trecut, la închisoare cu executare, însă a atacat decizia, iar la începutul acestei luni a primit o pedeapsă, definitivă, de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi a fost obligat la plata unor daune de 1000 de lei către femeia păgubită.