Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au participat luni, la sediul unităţii la o serie de activităţi organizate şi executate cu prilejul sărbătoririi la 1 septembrie a 116 ani de la infiinţarea Jandarmeriei Rurale. La actiune a participat si muzeograful Ionel Bejenaru.
Promulgată la data de 1 septembrie 1893, in urma unui decret al Regelui Carol I, Legea Gendarmeriei Rurale, impreună cu Regulamentul de Aplicare al acesteia, statua Jandarmeria ca un corp militar de elită, şi cel mai important, ca instituţie naţională. Scopul principal pentru care a fost creată Jandarmeria rurală a fost acela de a veghea in comunele rurale la menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi la aplicarea legilor. De aici rezultă că Jandarmeria a fost creată pentru a indeplini misiuni date de Ministerul de Interne, de prefecţi, de primari, misiuni care vizau, in special, ordinea publică.