Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a depus, luni, plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în cazul unui băiat de 14 ani, elev în clasa a V a la Şcoala Gimnazială nr. 13, Ion Creangă din Botoşani pe fondul tratamentului umilitor şi degradant la care copilul şi părinţii săi sunt supuşi în mod constant.
Andrei are 14 ani, este elev în clasa a V a şi are Sindrom Down. Conform normelor legale în vigoare, el are orientare şcolară către învăţământul de masă. Deşi copilul a absolvit cu succes învăţământul primar, odată înscris în clasa a V a, viaţa sa şi a părinţilor a devenit un calvar. Încă din luna septembrie 2015, doamna profesor de Geografie, care deţine şi calitatea de inspector şcolar şi mamă a unui elev din aceeaşi clasă cu Andrei, a început să pună presiune asupra părinţilor şi a copilului pentru ca acesta să fie eliminat din şcoală sau mutat la o şcoală specială.
Doamna profesor/inspector a coalizat părinţii celoralţi elevi împotriva lui Andrei, promovând strângerea de semnături pentru eliminarea sa din şcoală, a intimidat profesorii pentru a-l lăsa corigent pe Andrei, ameninţând cu inspecţia la anumite materii, a convins-o pe doamna profesor de Limba Română să facă demersuri pentru a-l lăsa corigent şi a promovat în permanenţă un discurs instigator la ură faţă de Andrei în clasă, la şedinţe şi în public.
In egală măsură doamna profesor/inspector de Geografie a refuzat colaborarea cu profesorul de sprijin desemnat de Comisia de specialitate (CJRAE) a ISJ Botoşani şi a refuzat categoric să aplice curriculum-ul adaptat realizat de profesorul de sprijin.
Mai mult decât atât, doamna profesor/inspector de Geografie a ameninţat părinţii şi a avut un comportament ostil şi degradant după ce aceştia au depus o sesizare la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani cu privire la abuzurile şi discriminările existente în Şcoala Gimnazială Nr. 13 faţă de copilul lor. Acest fapt este deosebit de grav, constituind o formă agravată de discriminare, respectiv, victimizare.
Una dintre expresiile predilecte ale doamnei profesor/inspector de Geografie cu privire la Andrei este aceea că „îi este scârbă de el”. De asemenea, domnia sa înţelege să facă afirmaţii denaturate şi să propage stereotipuri în rândul părinţilor şi al profesorilor arătând faptul că Andrei „trebuie dus la şcoala specială, că ceilalţi copii au depierdut, că este incapabil etc”.
Dirigintele clasei şi directorul şcolii s-au manifestat printr-o atitudine pasivă, fiindu-le teamă de influenţa doamnei profesor /inspector de Geografie.
Andrei este profund traumatizat de abuzurile psihologice, mediul intimidant şi ostil, fiind din ce în ce mai retras.
În acest context, CEDCD a formulat plângere împotriva doamnei profesor/inspector de Geografie, a cadrelor didactice coalizate şi/sau pasive, precum şi a părinţilor care au înţeles să jignească, umilească, instige şi solicite eliminarea lui Andrei din şcoală.
„Este profund revoltător faptul că acest tip de atitudine discriminatorie, abuzivă şi lipsită de deontologie profesională se manifestă încă în şcolile din România. Dincolo de faptul că doamna profesor/inspector instigă la discriminare, hărţuieşte şi umileşte un copil, comportamentul domniei sale intră în spera legii penale, atât din perspectiva instigării la discriminare, cât şi a abuzului de funcţie. Vom face toate demersurile necesare pentru ca toţi cei care înţeleg să încalce drepturile lui Andrei să suporte consecinţele legii, inclusiv acei părinţi care refuză să accepte şi să respecte dreptul la educaţie şi demnitate al copiilor cu dizabilităţi”, declară Mădălina Turza, preşedinte CEDCD.
voi chiar credeti ca stimata doamna profesoara va fi sanctionata? eu nu cred…..doar e INSPECTOR SCOLAR! astia au toate drepturile de pe pamant!
Ba! Voi nu va educati copii si-i trimiteti la scoala ca homo sapiens si va puneti pe reclamatii cand vi-i corecteaza profesorii, NESIMTITILOR!