Asistenții medicali de la Spitalul Județean, la ușa președintelui Consiliului Județean. Vezi motivul!

asistenti medicali sorescu gheorgheUn grup de asistenți medicali, însoțiți de liderul Cartel Alfa Botoșani, Daniel Bulboacă, s-a întâlnit, marți dimineață, cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu. Aceștia sunt nemulțumiți că nu și-au primit nici la această dată drepturile salariale, după ce au promovat examenul de grad principal.

like facebookÎn principiu, vrem să lămurim situația nefericită a colegilor asistenți medicali care au promovat examenul de grad principal în sesiunea decembrie 2013 și nici până în ziua de azi nu le-a fost recunoscut gradul profesional. Avem speranța instituirii normalității având în vedere că în țară nu sunt probleme de acest gen, subfinanțarea spitalului este cunoscută la nivel național, dar toți managerii de spitale au recunoscut gradele profesionale, e un traseu firesc al asistentului medical care după cinci ani de activitate prin examenul organizat de Ministerul Sănătății promovează la următorul grad profesional”, a spus Bulboacă. 
asistenti medicali sorescuUn număr de 111 asistenți medicali de la Spitalul Județean sunt în această situație. Dacă li s-ar acorda aceste drepturi, asistenții medicali ar avea un plus la salariu de 200-300 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *