Prefectul Cristian Roman nu a dorit să intre in polemică cu liderii PSD, care l-au acuzat de lipsă de obiectivism, precizand doar că şeful de serviciu de la Renta Viageră se poate apăra şi singur. Gheorghe Marcu i-a atras atenţia prefectului Roman asupra faptului că Ionel Oniciuc, şeful Rentei Viagere ar face campanie electorală PD-L prin intermediul instituţiei pe care o conduce. Aceasta vine ca urmare a unei solicitări transmise de prefectul Roman comisarului şef de la Garda de Mediu, pesedistul Răzvan Rotaru de a prezenta in cateva zile un raport privind situaţia de mediu din două localităţi din judeţ. "In legătură cu incompatibilităţile, nu am făcut referire la cineva anume, m a?"am referit la toată lumea. Persoana despre care se vorbeşte de la Rentă Viageră nu este nominalizată pe lista anexă la ordonanţa 37, aşadar nu se supune incompatibilităţilor in conformitate cu această ordonanţă. Evident nu este funcţionar public, ci personal contractual. Iar problema despre care este acuzat, dumnealui este mare, bine crescut şi se poate apăra foarte bine şi singur. Eu nu am să intru in acest tip de polemică prin a-l apăra sau acuza. Incă o dovadă de obiectivitate este că eu nu o să incerc să il apăr", a precizat prefectul Roman.