Grupul lui Gelu Tofan intră in faliment: Moara de la Todireni, singura afacere a lui Tofan

Tofan Grup Internaţional, firmă prin care Gelu Tofan controla odată piaţa de anvelope din Romania, cere falimentul, scrie Ziarul Financiar. Tofan Grup Internaţional, firmă controlată de unul dintre primii capitalişti ai Romaniei post-comuniste, Gelu Tofan, a intrat in insolvenţă, la propria cerere, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea depusă in acest sens. După deschiderea insolvenţei se va ajunge la faliment, dat fiind că, in ciuda reorganizării din anii precedenţi, grupul nu mai poate fi salvat.

"S-a incercat o reorganizare a grupului, dar a eşuat. Majoritatea firmelor componente ale grupului au intrat deja in faliment", a declarat avocatul Gheorghe Piperea, cel care reprezintă grupul lui Tofan in acest proces. Cea mai importantă companie controlată de grup este producătorul de anvelope Danubiana Bucureşti, care a intrat insă in faliment anul trecut.

"Danubiana are datorii de 15 milioane de euro, iar activele ei au fost evaluate la 30 de milioane, prea puţin după părărea mea, dar asta este. Acivele sunt in curs de vinzare", ne-a declarat Piperea.

Firma Tofan Grup Internaţional mai deţine, pe lingă Danubiana, o firmă de comercializare a anvelopelor in Turnu Severin şi o companie de transport. Potrivit lui Piperea, datoriile Tofan Grup Internaţional se ridică la 300.000 de euro.

După acest faliment, Gelu Tofan mai rămine cu o singură afacere in Romania, moara din comuna sa natală din judeţul Botoşani, mai spune Piperea.

Gelu Tofan a cumpărat in 1995 de la stat producătorul de anvelope Danubiana Bucureşti, tranzacţie urmată, printre altele, de achiziţia a altor două mari fabrici, la Floreşti şi la Zalău. A devenit lider de piaţă, pentru ca, ulterior, să vindă ultimele două fabrici gigantului francez Michelin, intr-o tranzacţie de 100 de milioane de dolari, cea mai mare parte din bani mergind către plata datoriilor la bănci. A făcut obiectul unui dosar penal, acuzat fiind de unul dintre foştii săi angajaţi că ar fi făcut mai multe falsuri pentru a cumpăra alte două fabrici de la stat. A fost şi atacat in plină stradă, in Bucureşti, acum trei ani, existind suspiciuni că agresiunea are legătură cu afacerile sale. Autorii au rămas necunoscuţi. A mai fost implicat intr-o anchetă penală, legată de un schimb intre firma sa şi stat: ar fi primit de la armată 4.000 de autovehicule uzate in schimbul a 6.000 de anvelope, in perioada 2000-2004.