Kaufland Romania a inaugurat lucrarile la primul hypermarket din Botosani

Kaufland Romania a inaugurat, miercuri, lucrarile pentru primul hypermarket care se va deschide la Botosani pana cel tarziu la sfarsitul anului. Termenul de finalizare al lucrarilor este 15 decembrie astfel ca botosanenii ar avea toate sansele de a-si face cumparaturile de Craciun din primul lor hypermarket. La deschiderea lucrărilor au participat primarul municipiului Botoşani Cătălin Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţabuleac, subprefectul judeţului, Paul Popa dar şi alte oficialităţi ale judeţului. Investiţia demarată miercuri la Botoşani ajunge la o valoare de 5 milioane de euro şi va asigura botoşănenilor cel puţin 100 de locuri de muncă. Cum termenul de finalizare al lucrărilor este mijlocul lunii decembrie, reprezentanţii firmei Kaufland susţin că primele campanii de angajări vor demara incă din luna noiembrie."Ne bucurăm de o locaţie foarte bună care ne permite să intrăm cu succes pe piaţa locală. Avantajele deschiderii magazinului Kaufland sunt cumpărături aproape de casă dar şi creşterea imobiliară in zona", a declarat la deschiderea lucrărilor Cătălin Petcu, şef Birou Autorizări Kaufland. Locaţia de circa 5500 mp pe care se va construi acest nou centru comercial asigură firmei cel putin 550 locuri de parcare. Langa acest hypermarket va fi construita si oA?galerie de centre comerciale care va veni in sprijinul localnicilor."La Botoşani criza economică din Romania este in groapă pentru că se lucrează destul de mult. Inaugurăm o investiţie care aduce peste o sută de locuri de muncă ceea ce inseamnă salarii şi bani care vin in Botoşani. E un semn bun,A?e o ieşire din această criză care a devenit mai mult o pshioză. Dacă ar fi astfel de investiţii in fiecare oraş sigur nu am mai avea această psihoză a crizei", a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani. Kaufland Romania care deschide la Botoşani primul hypermarket a investit pană acum in reţeaua de magazine numai puţin de 365 de milioane de euro. La Botoşani firma a deschis miercuri lucrările pentru cel de-al 41-lea magazin din ţară. Primul magazin al concernului a fost deschis in 1984 in Germania iar in Bucureşti la 13 octombrie 2005. In prezent, firma deţine in toată Europa peste 114.000 de angajaţi.