Din cauza opozitiei asociatiilor de proprietari privind facturarea individuala, Termica nu poate relua livrarea apei calde catre consumatori

In conformitate cu prevederile legale in vigoare este strict necesară incheierea de noi contracte de furnizare a energiei termice intre S.C. TERMICA S.A. şi asociaţiile de proprietari, ce urmează a fi insoţite intr-o proximă etapă de convenţii individuale de facturare, se precizeaza intr-un comunicat al societatii Termica. In acest sens,A?TERMICA a transmis spre semnare asociaţiilor de proprietari aceste contracte, dar reacţia acestora nu a fost pe măsura aşteptărilor noastre, cea mai mare parte ignorindu-le deşi aveau şi posibilitatea legală de a face obiecţiuni ce urmează a fi conciliate ulterior conform legii. "Avind in vedere faptul că pină la această dată aceste contracte nu au fost semnate şi returnate furnizorului de energie termică suntem in imposibilitatea legală de a relua livrarea apei calde de consum pină la clarificarea situaţiei. In acest sens, Legea nr. 51 din 8 martie 2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice prevede că furnizarea energiei termice se face numai pe bază de contract incheiat intre furnizor şi utilizator. Astfel, reluarea livrării apei calde de consum se va realiza numai in condiţiile existenţei contractelor de furnizare, condiţionalitate expresă a legilor in vigoare", a declarat Ion Diaconu, directorul Termica.