O firmă din Botoșani a câștigat o licitație de aproape două milioane de euro organizată de Primăria municipiului Satu Mare.
Este vorba de o lucrare intitulată prin contract „Reparații capitale pod Decebal si modernizare strada Depozitelor, in Municipiul Satu Mare”, adjudecată de firma Tehnic Asist, patronată de Mirel Vlas.
„Contractul de achizitie presupune realizarea de lucrari de refacere si consolidare a structurii de rezistenta a podului Decebal din municipiul Satu Mare, lucrari de montare hidroizolatie, rosturi si guri de scurgere noi, refacere parapeti pietonali si scari de acces pietonale, montare borduri inalte, reparatii cu mortare speciale si protectia anticoroziva a tuturor suprafetelor atat de metal cat si de beton si lucrari de modernizare a sistemului de iluminat stradal”, se arată în contract.
Valoarea estimativă a contractului de achizitie public a fost de 14.07 milioane de lei fără TVA, iar Tehnic Asist și-a adjudecat-o la un preț de 8,8 milioane de lei.