Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, luni, din nou în dosarul Regii Păcănelelor deschis de procurorii DNA.
Judecătorii Curţii Supreme au judecat cererea omului de afaceri Costel Calistru de înlocuire a măsurii arestului preventiv în spatele gratiilor cu arestul la domiciliu.
Astfel, instanţa a respins cererea formulată de acesta şi în consecinţă va rămâne în arest preventiv alături de inspectorul de la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, Ioan Teodorescu.
În dosar mai este anchetat şi omul de afaceri Viorel Dănuţă, ce se află în arest la domiciiliu. Cei doi oameni de afaceri sunt acuzaţi că au pus la cale o adevărată escrocherie cu aparatele de păcănele prin modificarea sitemelor informatice precum şi prin nedeclararea lor pentru evitarea dărilor către stat. Aceştia erau sprijiniţi de inspectorul ONJN care le asigura protecţie şi îi anunţa de controale.