Medic reclamat de un pacient nemultumit ca a fost apostrofat asupra conduitei sale

Un botosanean a adresat o petiţie Direcţiei de Sănătate Publică in care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că unul din medicii de pe secţia unde a stat internat i-a făcut observaţii cu privire la conduita sa. Pacientul susţine că a fost externat şi mai devreme după ce i s-a spus ca a incălcat normele de conduită a spitalului. "Bărbatul, care are şi o virstă inaintată, a luat mincarea de la sala de mese şi a transportat-o in salon, lucru total interzis prin normele de igienă impuse in unitate pentru evitarea infecţiilor intraspitaliceşti. Nu poţi să iei masa in salon atita vreme cit ai sală de mese. Nu poţi să iei mincarea şi să o duci in salon, să o ascunzi prin dulapuri, prin sertare, numai bună pentru gindaci sau pentru a dezvolta o toxiinfecţie alimentară sau o boală diareică. Este interzis prin regulament acest lucru", a precizat medicul Gheorghe Apetroaie, directorul medical adjunct al DSP. Acesta a declarat că se face o greşeală imensă din partea spitalului prin faptul că nu este afişat şi nu este popularizat regulamentul de organizare şi funcţionare a spitalului cu normele obligatorii de respectat ale pacientului.