Inainte de inceperea turului Ligii a II-a de fotbal, jandarmii au verificat Stadionul Municipal

Avind in vedere faptul că de pe 15 august va incepe turul Ligii a II-a de fotbal -seria I- Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Botoşani, instituţie responsabilă de coordonarea tuturor activităţilor de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor sportive, desfăşoară acţiuni premergătoare acestor manifestări, se precizeaza intr-un comunicat al institutiei. Ţinind cont de violenţa manifestată de unii suporteri la evenimente sportive desfăşurate in alte zone ale ţării, unitatea noastră a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea săvirşirii unor acte de huliganism, de distrugere şi de tulburare a ordinii şi liniştii publice, atit in interiorul arenei sportive, cit şi in exteriorul acesteia. Astfel, impreună cu organizatorul de competiţii, a fost verificat Stadionul Municipal Botoşani in scopul constatării existenţei sau inexistenţei amenajărilor necesare desfăşurării manifestărilor sportive in condiţii de maximă siguranţă, fiind stabilite 10 măsuri, din care 8 cu termen de remediere in data de 14 august si doua inaintea inceperii sezonului 2010 -2011. De asemenea, a fost efectuată recunoaşterea in zona imediată şi apropiată a stadionului, indentificindu-se riscuri şi vulnerabilităţi specifice, stabilindu-se, totodată, măsuri pentru diminuarea lor. In prezent se desfăşoară intilniri cu oficialii clubului F.C. Botoşani, cu suporterii, precum şi cu celelalte structuri cu atribuţii in domeniu, pentru identificarea unor soluţii viabile, in scopul prevenirii şi combaterii actelor de violenţă, distrugerilor de bunuri sau a tulburării ordinii publice, se mai precizeaza in comunicat.