Descindere a fortelor de ordine in cartierele Rotunda, Centrul Vechi si Curcubeului

Poliţiştii din municipiul Botoşani au organizat o nouă acţiune in care au fost angrenate efective sporite, inclusiv din alte instituţii cu atribuţiuni in aplicarea legii, pentru prevenirea actelor cuviolenţă şi dezordine generate de grupurile de tineri care tulbură ordinea şi liniştea publică, fiind predispuşi la comiterea de fapte de acest gen in zonele Rotunda, Centrul Vechi si Curcubeului. In timpul acţiunii s-au efectuat controale in barurile din zonele susmenţionate pentru identificarea patronilor şi barmanilor care servesc cu băuturi alcoolice persoanele aflate deja in stare de ebrietate sau minorii, s-a urmărit aplicarea cu fermitate a prevederilor Legii 61/1991 faţă de persoanele cu comportament violent, depistarea persoanelor care comercializează bunuri provenite din infracţiuni, identificarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau de la cercetări, controlul autovehiculelor identificate in zonele in care s-a acţionat. Cu această ocazie au fost legitimate 163 de persoane, au fost controlate 14 unităţi de alimentaţie publică, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale in valoare totală de 5.950 lei. Cu ocazia acestei razii au fost identificati M. Mihai de 36 de ani, S. Cristian de 30 ani şi D. Dumitru de 32 ani, toţi din Botoşani, care se sustrăgeau cercetărilor in mai multe dosare penale.