Lucrătorii din Penitenciarul Botoșani solicită sprijin de la parlamentari. Vezi ce doleanțe au!

bagat la inchisoareSindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare, Filiala Botoșani solicită sprijin din partea parlamentarilor locali în vederea soluționării unor probleme privind salarizarea. Aceștia cer plata drepturilor salariale restante și a sporurilor, plata orelor suplimentare, norme de echipare similare polițistului, dar și vouchere de vacanță.

like facebookSindicatul a înaintat o listă cu revendicări Instituției Prefectului pentru întâlnirea care va avea loc vineri, cu parlamentarii botoșăneni. Lucrătorii din penitenciar solicită plata sporului de 25% pentru cei cu studii superioare și doctorat, creșterea fondurilor alocate condițiilor de muncă de la 0,5% din bugetul ANP la minim 5%, dar și introducerea denumirii de polițist de penitenciare.

O altă solicitare vizează elaborarea unui proiect de HG prin care salariații să fie sprijiniți în cumpărarea unei locuințe, precum și protecție prin extinderea la personalul din penitenciare a efectelor proiectului de lege ( modificarea codului penal) care vizează majorarea cu 2/3 a pedepselor a pedepselor celor care săvârșesc agresiuni contra polițiștilor, jandarmilor și magistraților.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *