Ecaterina Andronescu a declarat miercuri la videochat-ul REALITATEA.NET că toţi absolvenţii de specializări la distanţă sau fără frecvenţă la nivel naţional in cadrul Universităţii Spiru Haret deţin diplome ilegale care nu vor fi recunoscute niciodată. Potrivit MECI, cifra celor care au absolvit la ID in cadrul Universităţii Spiru Haret se ridică la peste 100.000 de persoane.
"Cei care au terminat la Spiru Haret şi au parcurs forme de invăţămint neacreditate, normal că nu vor intra in legalitate, iar diplomele lor nu pot fi recunoscute, fie că vorbim de studenţii care au terminat in acest an sau acum cinci ani. Noi am trimis o hotărire de guvern prin care se detaliază cum pot intra universităţile in legalitate, iar pe site-ul ministerului se detaliează centrele naţionale Spiru Haret unde există specializări ilegale. Acele persoane care au diplome emise de Spiru Haret, cum ar fi diplomele emisă la ID sau fără frecvenţă vor fi anulate şi se vor face controale de către A.R.A.C.I.S", a afirmat Ecaterina Andronescu. Ministrul Educaţiei a precizat totuşi că in Bucureşti, Spiru Haret are secţii ID acreditate in cadrul anumitor facultăţi şi anumitor specializări. "in Bucureşti, Spiru Haret are specializări acreditate la distanţă, dar in rest, toate centrele din ţară ID şi FR sunt ilegale iar diplomele nu sunt recunoscute şi vor fi anulate", a anunţat ministrul Andronescu. VEZI AICI LISTA CU CENTRELE NAŢIONALE ID SPIRU HARET CARE FUNCŢIONEAZĂ ILEGAL.
Ecaterina Andronescu a explicat şi modul in care Universitatea Spiru Haret a solicitat şi a făcut inscrieri.
"Nu ştiu ciţi studenţi ID sau FR au diplome ilegale emise de Spiru Haret, dar ştiu că numai in acest an Universitatea Spiru Haret a cerut 56.000 de diplome pentru absolvenţii de facultate, cifră care este egală nu numărul de locuri bugetate in intreg invăţămintul de stat, şi tot Spiru Haret ne-a solicitat 17.000 de diplome de master. Incă nu ştim acum, dar vom studia şi situaţia programelor de master din cadrul Universităţii Spiru Haret", a dezvăluit Ecaterina Andronescu. Ecaterina Andronescu a afirmat că scandalul Spiru Haret nu are nici o conotaţie electorală, dar că era necesară o verificare pentru a alinia invăţămintul romanesc la standarde europene. "Dacă nu făceam eu demersul acesta, oricum diploma lor nu ar fi fost recunoscută in Uniunea Europeană. In momentul in care s-a acreditat Universitatea Spiru Haret, in 2002, sub mandatul meu, am dorit de atunci ca universitatea să intre in legalitate. Nu este vina mea că după mandatul meu nu s-au mai făcut verificări. in concluzie, orice licenţă dată in perioada 2002-2009 la centrele ID din ţară din cadrul Universităţii Spiru HARET sunt ilegale şi nu vor fi recunoscute şi aici vorbim de peste 100.000 de astfel de cazuri", a spus ministrul Educaţiei şi Cercetării. Reprezentanţii Universităţii Spiru Haret au declarat că nu vor să mai facă nici un fel de comentariu deocamdată şi că nu vor să mai intre in dispută cu Ministerul Educaţiei.