Duminică seară, C. C. de 41 ani, din comuna Havîrna, în timp ce conducea un tractor agricol, pe DC 940, în localitatea Havârna, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Verificările efectuate au stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. De asemenea, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere, se arată într-un comunicat al IPJ.