Sala de operații de la Spitalul Județean, inundată săptămâna trecută, nu este încă funcțională. Medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că pacienții care au necesitat intervenții ortopedice nu au fost reprogramați, aceștia fiind operați pe sălile de chirurgie ale spitalului.
”Nu s-au reprogramat cazurile, întrucât operațiile din sala de ortopedie au fost preluate de sala de urgență de la chirurgie. În cazul în care sunt urgențe, mai sunt două săli de chirurgie. În sala cu probleme s-au făcut lucrări de reparații privind pompele. Acestea au fost mutate în centrala termică și urmează să vină reprezentanții firmei de mentenanță, pentru a efectuat mentenanța aparaturii din Blocul operator. Nu putem să dăm drumul fără să se verifice aparatele, pentru că este posibil să se fi defectat”, a menționat Bercea.
Săptămâna trecută, într-o sală de operație s-a spart o țeavă în timpul unei intervenții chirurgicale.